Ce faci atunci cand realizezi ca ce e prea mult e prea mult? “Vroiam sa nu mai fiu copil, vroiam sa cresc, vroiam sa vad ce e in viata, dar n-am stiut c-o sa-mi doresc pana la urma tot copil sa fiu.” Cand realizezi ca orice punct de sprijin ai cauta, pamantul nu-l mai poti urni? Crescand mi-am pierdut nemurirea, ramanand doar spirit infinit si gust pentru literatura. Gustul copilariei…pastreaza-l cat poti pentru ca pana la urma viata iti va raspunde tarziu la intrebare si-o sa vrei sa fi din nou copil cand vei fi mare.
“Dar stii cum e in viata…totul e pana prinzi practica…m-am sters de sange si de praf si-am schimbat tactica, sunt perfect adaptat acum,doar ca sunt mai rece ca Antarctica.” Mi se potriveste uneori, mai ales ca cineva mi-a tot repetat timp de cateva luni ca sunt Donsoara’ ICEBERG si sunt perfect de aord ca pot fi si asa.

“Cele două principii, determinante pentru viaţa noastră, sunt principiul plăcerii şi principiul realităţii. Luăm decizii, în funcţie de starea noastră afectivă. Trăirea, care reprezintă gradul de concordanţă sau neconcordanţă dintre un obiect sau o situaţie şi tendinţele noastre, se numeşte stare afectivă.”

Exista doua tipuri de durere: cea senzoriala si cea sufleteasca. Fiecare dintre noi le-am simtit pe amandoua in timpul vietii cu siguranta de mai multe ori, desi la intensitati diferite unele de altele, dar si unii de altii.

Durerea senzorială
Acest tip de durere, reprezintă o excitare intensă a terminaţiilor nervoase. Nu există reprezentant pe scoarţa cerebrală, un centru al durerii, aceasta fiind resimţită în tot creierul.

Durerea sufletească

Fiecare fiinţă umană este unică, iar individul, iubeşte şi suferă în felul său. Sintagma ,, mă doare sufletul“, este specifică fiecărui om în parte,doar ca fiecare resimte aceste sentimente intr-un mod diferit…dar cu totii dupa aceasta durere ramanem cu o anumita frica,desi vrem sa recunoastem sau nu. Uneori ne este mai usor sa o ignoram, sa ne facem ca nu este reala, ca noi suntem mai puternici, dar intr-un final dupa ce aceasta suferinta este prelungita ajungem sa ne recunoastem natura umana si pana la urma descoperim ca este mai puternica decat vointa noastra …nu o spun la modul negativ, de infrangere…ci, mai degraba ca un moment eliberator…recunoasterea fricii de suferinta, de lupta, de viata…si mai cred ca aceptand toate astea vom reusi sa ne vindecam…sa mergem mai departe, pentru ca fara rau nu putem aprecia binele, fara suferinta nu mai stim sa apreciem bucuria.

Asta e o melodie mai veche peste care am dat din nou acum si nu stiu de ce mi-a placut asa mult azi

Asculta…merita. sau aici . Sper sa va placa

Puteti sa-mi propuneti si voi piese mai vechi care v-au placut, dar romanesti va rog.